joi, 12 iunie 2008

un singur punct.

Nu mai e timp.

S-a scurs pana la ultima farama.

Peretii au amutit,dusumeaua e mancata de carii.

Nu mai e timp de nimic.

Nici de lacrimi, nici de zambete.

Clipa s-a suspendat undeva de tavan, pregatita sa se spanzure.

Ultima tigara s-a stins, chibritele sunt ude, scrumiera s-a spart.

Nu mai e timp.

Cerul e intesat cu stele cazatoare.

Se lasa frigul peste noi.

Nu mai e timp sa ne-ncalzim.

Trebuie sa mergem.

Hai, vino. Tu pe drumul tau si eu pe drumul meu.

Hai sa hoinarim prin lume fiecare de unul singur,

poate ne vom intalni vreodata din intamplare.

Asteapta-ma pe treptele unui templu hindus

cu flori ofilite de 21 de ani.

Eu o sa vin, stii c-o sa vin.

Cu timpul in spate si cu o sticla de ceai in mana.

Cu viitorul pe umeri si cu prezentul pe umerii sufletului.

Nu am alergat mii de km pana la tine, nu te-am cautat mari si tari,

nu te-am visat in fiecare noapte, nimic din toate astea.

Urasc punctele de suspensie.

Sunt alunecoase ca un ulei de corp.

Lasa loc interpretarilor.

Nu poti scrie "te iubesc...", cu puncte de suspensie.

eu iti scriu "te iubesc." , cu punct.

ce altceva mai poti spune dupa ce ai spus tot?PUNCT.

joi, 5 iunie 2008

Un cufar intr-un pod

Cand ne nastem Sanzienele ne dau ceva. Un blestem sau un miracol de care nu avem nevoie. Defapt Sanzienele ne dau pe noi insine, inchisi intr-un cufar dintr-un pod. Noi suntem blestemul, noi suntem miracolul. Depinde cum si cand ne descoperim. Eu m-am descoperit. Sunt un hibrid.
Nu mai e timp.
Nu mai e timp pentru nimic. Sa dorm, sa alerg, sa privesc un accident oarecare.Nu mai e timp nici macar pentru putina tandrete.Nu am invatat ca uneori, viata e o tarfa oarecare. Pe care o intalnesti o data, o singura data, si careia i-o tragi sau care ti-o trage. Nu am invatat ca esentele sunt in noi. Nu am invatat ca daca iubesti nu esti iubit inapoi. Nu am invatat ca sfarsitul zace in noi si ne pandeste la fiecare pas. Nu am invatat cat sunt de mica fata de multimea in care sunt.Nu am invatat ca teama naste monstri. Nu am invatat ca a fi singur nu inseamna o camera goala, ci o camera plina de oameni goi.Nu am invatat ca dragostea exista doar in carti.Cel putin cea reciproca. Nu am invatat nimic.
Prin urmare, este finalul gandurilor mele aici.
Nu am invatat ca pentru a fi eu, ar trebui sa uit de toti o clipa.
Si pentru ca nu pot uita, nu sunt eu. Sunt mormanul de oameni si neoameni pe care i-am cunoscut. Si tocmai de asta nu vreau sa mai cunosc pe nimeni in afara de mine. S-au dus dracu` toti anii in care asteptam ceva. Asteptarea moare si ea. Nu e provizorie, nu dureaza toata viata. Dureaza o clipa. O clipa pe care noi o tot prelungim, o agonie. Un nimic. Sau un tot. Alegerile stau in noi. Defapt, alegerile corecte stau in noi. Alegerile gresite stau in restul. Dar noi, ce facem noi pentru noi insine? Ma intreb uneori cine sunt. Ma intreb dintotdeauna defapt cine sunt.

miercuri, 4 iunie 2008

Nu credeam sa doara si impietrirea

Nu ştiu, drumurile m-au părăsit, sau eu sunt cea care am părăsit orice drum... Împietresc, iubite, pe dinafară şi pe dinăuntru... Nu credeam să doară şi împietrirea... credeam că starea asta - solidă (nu râde, există şi pietre pe muchie de cuţit) e o stare a simţirilor estompate. Mă reţine marea, de-ai zice că nu-mi pot smulge rădăcinile din valuri, din nisip şi din vânt... deşi, verde mă cheamă muntele pentru a-mi mulţumi clipele petrecute cândva împreună... Ruşine să-mi fie! Eu aia fără minte şi cu inimă mare. mare cât toată iubirea mă simt fără inimă, şi mai ales fără bucuria iubirii... Simt lângă mine iubirea, nu în mine, lângă...şi uite, iubirea asta pare a fi "Cuminţenia pământului" mongoloida Brâncuşiană... Iubeşte şi tace... Ce iubeşte, totul! dar nu se mişcă, nu sare, nu râde, nu plânge... contemplă şi atât. Toate umbrele drumurilor miros a floare de crin şi eu, stau cuminte de parcă mi s-ar fi sfârşit toate năzuinţele...