Nu mai e timp.
Nu mai e timp pentru nimic. Sa dorm, sa alerg, sa privesc un accident oarecare.Nu mai e timp nici macar pentru putina tandrete.Nu am invatat ca uneori, viata e o tarfa oarecare. Pe care o intalnesti o data, o singura data, si careia i-o tragi sau care ti-o trage. Nu am invatat ca esentele sunt in noi. Nu am invatat ca daca iubesti nu esti iubit inapoi. Nu am invatat ca sfarsitul zace in noi si ne pandeste la fiecare pas. Nu am invatat cat sunt de mica fata de multimea in care sunt.Nu am invatat ca teama naste monstri. Nu am invatat ca a fi singur nu inseamna o camera goala, ci o camera plina de oameni goi.Nu am invatat ca dragostea exista doar in carti.Cel putin cea reciproca. Nu am invatat nimic.
Prin urmare, este finalul gandurilor mele aici.
Nu am invatat ca pentru a fi eu, ar trebui sa uit de toti o clipa.
Si pentru ca nu pot uita, nu sunt eu. Sunt mormanul de oameni si neoameni pe care i-am cunoscut. Si tocmai de asta nu vreau sa mai cunosc pe nimeni in afara de mine. S-au dus dracu` toti anii in care asteptam ceva. Asteptarea moare si ea. Nu e provizorie, nu dureaza toata viata. Dureaza o clipa. O clipa pe care noi o tot prelungim, o agonie. Un nimic. Sau un tot. Alegerile stau in noi. Defapt, alegerile corecte stau in noi. Alegerile gresite stau in restul. Dar noi, ce facem noi pentru noi insine? Ma intreb uneori cine sunt. Ma intreb dintotdeauna defapt cine sunt.