Asteptare

Si totusi, orice asteptare e provizorie chiar daca dureaza toata viata...Asteptam dinainte de a ne naste sa ne nastem, asteptam cand ne nastem sa ne facem mari, apoi asteptam sa iubim, asteptam poate mai des sa fim iubiti, asteptam sa ne realizam, asteptam metroul, taxiul, la cozile din magazine, asteptam sa fim impartasiti la biserica, asteptam sa murim...Toate clipele din lumea asta nu sunt decat franturi din noi.Am invatat ca uneori, daca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.Am invatat ca daca iubesti pe cineva asteptarea e mai dureroasa decat certitudinea dragostei neimpartasite.Am invatat caorice viciu nu te face sa uiti, ci sa iti amintesti mai des de nefericire.Am invatat ca desi exista suflet, exista si constiinta.Am invatat ca poti vedea in ochii cuiva galaxii intregi si totusi nicio stea nu iti apartine.Am invatat ca dragostea adevarata poate topi un ghetar si poate starni furtuna in desert.Si totusi, nu am invatat un lucru: nu e suficient sa iubesti ca sa fii iubit.Cata luciditate, atata existenta, si tot atata drama.Imi aduc aminte de copilarie uneori.Ma privesc in oglinda, ma aud vorbind, ma privesc prin ochii celor din jur si nu ma recunosc.Unde sunt eu?Care eu?Eu ... eu-l de-acum sau cel de-atunci...?Si timpul se scurge, si nu ma recunosc si nu ma regasesc si nu stiu ce sa fac...Ceva s-a schimbat in mine.Am ucis ultima urma de nepasare care mai exista in sufletul meu.Am ucis dragostea, amintirile, timpul si spatiul.Tot ce mi-a mai ramas ar fi galaxia din ochii tai.As vrea sa reinventez "te iubesc"-ul acestei lumi, sa-l transform in stea si sa-l arunc in galaxia ta.Si nu pot.

Tu

Nu pot dormi.Inca mai imi curg atingerile tale prin vene.Ma faci sa reinventez "te iubesc-ul" banal al lumii.Ochii mei oglinditi in ochii tai, la nesfarsit.

Ingropaciune

azi am realizat ca sunt un nimic.

ma sufocau hainele si fumul de tigara intr-un bar jegos cu fetze desprinse parca din tablourile lui Goya.

nu eram in stare sa ma ridic si sa ies pe usa fara sa inventez vreo scuza stupida, fara ascunzisuri dupa deget, pur si simplu, sa le spun franc ce am de spus.

sunt un om de nimic pentru ca am totul si mi se pare ca nu am nimic.

imi curg ochii,defapt..nu-mi curg, incerc eu sa bravez si sa nu spun ca plang.

rimelul mi-a ajuns pana la barbie unde cele doua lacrimi acum negre de la dermatograf fard si rimel s-au impletit si stau sa imi curga pe bluza.

te-am vazut pe tine azi, scarba ce esti.stateai calm ca de obicei, cu vesnicul tau deliciu langa tine: femeile. ma priveai ca pe o tarfa careia abia asteptai sa ii dai bluza jos si sa i-o tragi pana te saturi de mine si iti gasesti un alt obiect.

e aproape 9 seara si eu ascult melodii sinistre cu gandul la tine.te priveghez acum.aud cum groparii gandurilor mele iti sapa groapa.tzarana aia jegoasa si uda te reprezinta mult..am un ciot de lumanare gasita intr-un colt de camara, am aprins-o special ptr tine.ce mai faci?te zbati in mine ca un vierme in pamant, ma faci sa rad, o sa mor de ras, imi disloc maxilarul de la rasul asta isteric.nu vezi k te strivesc?stai linistit in cosciug, simte mirosul de brad ce-ti aduce aminte de Craciunurile petrecute in familie si mie de nimic, asculta sunetul cuielor batute in sicriu, aminteste-ti de primul cui batut la tine in casa ptr a-ti atarna icoana pe care ai primit-o mita, macar de-ar fi fost aurita.gata.au terminat de sapat groapa.am primit un mesaj pe tel.vezi, nici macar 30 de centi nu ai meritat , un minut de discutie la telefon.ti-am gasit si pret.7centi.:))si ciotul de lumanare s-a terminat pentru tine.

21 de grame

21 de grame...atat desparte viata de moarte.21 de unitati care dispar odata cu trecerea in neant.21 de grame care ne tin in viata, nimeni nu stie cum.a existat, acum cativa ani, un experiment tinut secret pana de curand...o echipa de medici au luat un esantion de oameni aflati in agonie si i-au cantarit.au notat greutatile lor si au asteptat sfarsitul fiecaruia.imediat dupa deces, i-au cantarit pe fiecare in parte din nou.diferenta dintre cele doua greutati, a muribunzilor si a mortilor, era de 21 de grame.sa fi fost cele 21 de grame greutatea sufletului ridicat acum la cer?nu se stie asta.insa cu certitudine cele 21 de grame reprezinta puntea dintre viata si moarte.totul e atat de rational, atat de prozaic, atat de pamantean.noi, visatori, muritori, noi insine ne complicam existenta.daca pana si sufletul se masoara in ceva, cum putem vorbi de infinit?cum putem vorbi de Dumnezeu?cum putem face analize in retorte care dau intotdeauna gresit, intotdeauna in alte analize, ecuatii care dau alte ecuatii, formule care dau alte formule?ne laudam cu studiile noastre superioare, cu gandirea noastra luminata, cu revelatii, cu mari descoperiri si totusi nu stim nimic.Scriem poezii si proze nesfarsite, facem filme cu povesti, vorbim despre dragoste si sarbatorim Ziua Indragostitilor, simtim dragostea, agonizam in lipsa ei si totusi nu stim ceva.totul pe lumea asta e un conglomerat de reactii fizico-chimice, perfect explicabile, perfect eligibile, fara urma de "dar" sau "poate"."Asta e pamantul pe care-l plangem toti."

Muntele ...meu

Iubitul meu,ti-am cumparat un munte...
desprins din vai antice de visare,
cu radacin-adanc sapata-n mare..
.paduri, izvoare si o punte...
nici Dumnezeu nu stie de cati ani..
.Un munte-asa puternic, nici nu stii
cu stanci adanci si ape reci,
O viat-acolo sa-ti petreci,
De ai putea a ma iubi.
Gravata-n el stau eu, copil batran.
Privesc cu ochii-nlacrimati la tine,
Izvoare curg sub cetine de brad
Si ganduri negre de sub piscurile fruntii-mi cad
De ce nu-ti oglindesti tu chipu-n mine?
e iarn-acum si lupii urla crunt,
parc-am albit si nu mai am suflare
si viscolul e aprig si ma doare...
ce m-as intoarce in pamant!
Si vanatori de fel de fel de oameni,de animale, nici nu stiu...
Se tot perinda prin al meu pustiu
Nu inteleg de ce toti oamenii vor munti.
Ma lupt cu ei si vreau sa ma-nteleaga,
Dar lacrimi nu-mi mai curg, au inghetat,
E ger acum...tu ai plecat.
Privirea ta n-o voi gasi-o iara,
Desi am dat pe acest munte-un chilipir,
Si chiar de-ti pasa prea putin,
E fascinant, al meu nadir...
N-asteapt-acum decat sa moara.
"Iubitul meu, ti-am cumparat un munte,
sa faci cu el ce-oi sti si ce vei vrea,E
u ma retrag in pesteri muribunde,
Si totusi vreau sa iti mai spun ceva:
Am dat pe acest munte viata mea."

Mereu si niciodata

E tarziu...si-am obosit sa umblu fara sens pe stradutele gandurilor mele...unde totul imi aminteste de tine, de ochii tai, de cugetarile tale, de sufletul tau, de mainile mele inclestate in mainile tale, de ochii mei oglinditi in ochii tai, de viata ta si de viata mea,mereu diferite, mereu la poli opusi, mereu ascunsi, mereu nestiuti, mereu suferinzi, noi...noi si prezentul, fara trecut, fara prezentul tau,fara viitorul nostru.Goliti de amintiri.Mereu in pericol, mereu haituiti de prezent si de trecutul apropiat, niciodata impreuna cu adevarat,niciodata posibila iubirea noastra,noi...si cu toate astea, tu vei trai mereu in mine...si vei creste pe zi ce trece...pana cand ma vei ridica la cer.

Prozaic

Prozaic ai cunoscut`o pe ea...prozaic m-ai cunoscut pe mine...prozaic le vei cunoaste pe urmatoarele si totusi eu am fost diferita, si fata de ea, si fata de celelalte, si fata de urmatoarele...Te regasesc in tot si in toti, franturi din tine colinda lumea asta in lung si-n lat, si ochii tai, ochii tai stau atintiti asupra mea in fiece clipa, urmarindu-ma, ocrotindu-ma...da...da...tu, eu, eu , tu...juraminte,promisiuni."Iti promit!", "Iti jur!", "Da, jur!" si totusi te-am mintit.Nu pot sa te alung din mine deoarece e k si cum as ucide unicul si ultimul lucru deosebit dinlauntrul meu.Moartea e o boala.Nu imi cere sa ma imbolnavesc si sa te uit.Moartea e o boala ca oricare alta.Are un inceput si are un sfarsit.Cum pot sa iti jur ca ma voi imbolnavi de uitarea ta?NICIODATA.niciodata cu sufletul...cativa centimetri ne despart ... cateva respiratii, cateva cuvinte,cateva imbratisari,cateva oglindiri...Noi...impreuna vom trai pana la sfarsitul Timpului.Numai IMPREUNA.