Era o vreme

În care învingeam timpul cu o mângâiere,

Fumam chistoace la colt de strada,

Ne îmbatam cu bere ieftina

Învatam sa pretuim lucrurile simple

Si ne înhamam la jugul existentei,

Cu zâmbetul pe buze.

Transmiteam iubirea cu priviri puerile

Ne agatam de pânze de paianjen

Crezând ca sunt lanturile firii,

Simteam nemurirea în prag de seara

Cu ochii înlacrimati de fericire,

Pe buze purtam cuvinte nescrise,

In palme, clipele în doi…
A venit timpul iubirii-n agonie,

Iar soarele usuca orice vis,

Bratele mele au devenit stânci,

Ale tale de nerecunoscut…
E seara si ne-a învins timpul,

Sub securea rece a trecerii în doi,

Au ramas în mine bucati mici din tine,

Noptile, hazardul,

Labirintul unui paradis însângerat

nu e nimic rau când ziua se ridica din tacere
un pamânt aspru pe care îl mestec încet

micul dejun lânga fereastra pe unde soarele intra oblic

mâinile mele vorbesc despre tine,

despre o sete care precipita praful

se asterne peste tot peste oamenii goi

avizi sa ne înfulece când pe unul când pe celalalt

lipesc palmele de pervaz ma sprijin zdravan

absorb lumina...

lucrurile toate astea nu pot fi spuse atât de usor

cum nici despre dragoste nu se vorbeste cu jaluzelele ridicate
stau chircita între prieteni,

se dizolva în mine timpuri,

camerele striate ale tacerii devin suflete spatioase,

tu intra, tu poti intra sa aduni praful, sa îmi dai o cana cu apa asa voi înghiti bulgarii de loess pe care mi-i lasa în fiecare dimineata fantomele
ma desprind de pat cu usurinta lor parca am un corp din abursi toata vederea asupra lumilor se ridica peste frunti peste crestete
nu ma mai tem sa îti vorbesc sa ma risipesc în tine