Mă voi feri ca de foc de pericolul

Ca dragostea să devină

Obiect al meditaţiei,

Al speculaţiei,

Al filosofiei.

Ferească Dumnezeu

De acea dragoste retorică,

În stare să ucidă

Numai eroii

Pe scenele de scândura uscată

Altfel de dragoste am trăit eu

În zilele şi-n nopţile vieţii mele.

Am fost devorata

De patimi reale,

Şi nici un regizor

Nu mi-a putut iscăli pieptul

Cu biata lui cerneală roşie,

De care s-au învrednicit toţi actorii.

Eu însami am ceva teatral

În fiinţa mea.

Dar eu nu sunt actorul

,Eu nu sunt regizorul,

Eu sunt autorul

Tragediei pe care o joacă atâţia.
Poate si tu te vei regasi

În poemele mele de dragoste

Pe care le restitui lumii

Ca pe-o boală de care voiesc să mă lepăd

Şi nu pot.
Nu există propriu-zis experienţă umană,

Nimic nu e valabil decât o singură dată,

Ca o seringă în vremea modernă.

Totul se aruncă după folosinţă,

Inclusiv dragostea unui poet

Citită în cărţile lui.

Nici Biblia nu foloseşte,

Nici Biblia n-are un conţinut exemplar,

Experienţa din Cântarea Cântărilor

Se pierde ca un proces verbal de şedintă,

Nu e nimic de făcut,

Nu e nimic de ales

Din toate acele cuvinte,

Decât plăcerea estetică.
Eu simt autorul tragediei

Eu declam împreună cu actorii,

Eu fac fibrilaţie la inimă odată cu regizorii,

Eu aplaud şi huidui împreună cu spectatorii

,Eu mă spânzur împreună cu administratorul teatrului

În acest final de veacÎn care dragostea

A ajuns atât de prost vandabilă.
Se joacă, dragii mei,

Tragedia dragostei

În faţa scaunelor goale.

Murim şi nimeni nu se uită la noi,

Actorii turbează pe scândura goală

Şi poate ca de-atâta singurătate

În sălile în care joacă

Ei încep să ia în serios

Rolurile din tragedia dragostei.

N-a fost chip să scap de aceste cuvinte,

A trebuit să vi le spun

Geloasa pe Shakespeare,

Care a avut răbdarea

Să-şi omoare toţi eroii,

Stiind

Că vă fi absolvit de marea lui vină

Pentru că, între timp, oricum,

Toţi aveau să moară,

De moarte firească.
Dragostea mea are un aspect

Aproape clasic,

În romantismul ei

Desuet şi expresionist.

Iubesc

În numele tuturor umilinţelor,

Şi al tuturor aşa-ziselor faradelegi pedepsite

De legi fără de lege.
Vai mie, autor de tragedii,

O s-ajung exemplar, o să se predea

Lecţii de literatură universală

Pe textele mele,

Biată autopsie,

Vinovată şi impudică autopsie,

Câti din voi, care vă veţi supăra pe copiii voştri

C-au luat note mici

La lecţia asta,

N-aţi fi azi în stare

Să mă ucideţi

Pentru poezia de dragoste

La care nu copiii voştri, ci voi aţi putea rămâne repetenţi.
Vă voi trece clasa,

Pe voi şi pe femeile voastre,

În faţa cărora îngenunchez

Pentru sfânta răbdare pe care o au cu voi

Şi pentru misterul care ne leagă.

Vă voi trece clasa, vă voi trece veacul,

Veţi supravieţui în poezia mea,

Şi poate mai mult în pozia mea de dragoste,

Care nu e reglementată

Prin vreo hotărâre a Consiliului de Miniştri.

Bietii mei prieteni...Scriu poezie de dragoste

Şi ştiu că n-am nici o şansă

În timpul vieţii mele.

Sunt făcuta să par altceva,

Suport interdictia de a vă fi unul din semeni,

Teatral uneori

Pentru că-n clădirea teatrului nostru

A ascuns armata

Toata muniţia, toate drapelele.

Teatral uneori

Pentru că în oraşul nostru

Nu mai e loc nicăieri altundeva de poeţi

Întrucât primaria e plina de funcţionari.

Iar pe voi, fraţii mei tineri,

Pe voi, care mă veţi ciţi crezând

Că veţi avea ceva de învăţat din poezia mea de dragoste

Vă rog, nu pariaţi prea mult

Pe această iluzie.

Nimic nu se învaţă de la nimeni

Până când nu înveţi acel lucru

Din propria ta experienţă.

Voi mă veţi iubi

Abia după ce

Veţi ajunge-n situaţia mea.

Poezia mea nu e de dragoste, ea e dragoste,

Poezia mea de dragoste nu e iniţiere,Î

n versurile mele nu veţi găsi

Descrise somptuos

Poziţiile dragostei

Ca-n manualele de pornografie indiana

Sau chiar daneză.O, nu.

Toată poezia mea de dragoste

E o imensa vatră de cenuşă

La temelia unui rug

Ce arde încă.

Luaţi această carte-n mâini,

Această machetă a unui teatru tragic,

Iubirea e tragică.

Pentru că iubirea e moarte,

Iubirea e tragică

Pentru că actorii o rostestesc cu suflarea tăiată,
Măreaţă cum e

În scriitura pe care au învăţat-o,

Dar abia aşteaptă să coboare

Dupa ce şi-au îmbrăcat hainele de stradă

În fierbintea, urâtă, dar pasionata lor

Iubire de oameni.Î

n sală pe fiecare-l aşteapt-o femeie,

Undeva, la balcon, o fată pură plânge,

Când iubitul ei, actor la Teatrul municipal,

Se sărută pe scenă cu o actriţă.

Vai, eterna contradicţie

Dintre artă şi viaţă!
Nu vă luaţi după spusele mele, ci după cele scrise

Citiţi cartea mea

Când viaţa v-a obosit de-ajuns într-o zi,

Eu nu am pretenţia să vă învăţ nimic,

N-am decât orgoliul de-a mă alatura

Cu toată cenuşa distrugerii mele

Cenuşilor voastre,

Căci fiecare dintre voi

E un cuplu

De la care ar putea începe

Iaraşi ... Lumea.

Iubiti-va, iubiti-va pana nu veti mai fi!

Aruncati totul mai putin iubirea.

In afara de ea, totul!

Chiar şi această carte care nu are decât meritul

Că aparţine unui om

Care în viaţa lui, deşi n-a avut norocul
Să facă dragoste pe nici un tun,

Când n-a dormit şi n-a scris,

A iubit

Cu disperarea condiţiei umane,

Cu lacomia venitului de pe front,

Cu grija medicului

Şi cu dăruirea muribundului.
Facă-se profeţia mea,

Fie o dată pentru totdeauna a tinerilor

Iubirea!