Mantuire

Traiesc varsta la care numai o bucurie iesita din comun sau o tragedie greaca ar putea sa miste ceva in mine.Ziua de ieri e identica celei de alaltaieri si celei de maine, totul se aseamana, pana si oamenii de pe strada mi se par aceiasi, fetze prelungi, ostoite de ganduri goale, mereu grabiti, mereu nepasatori, mereu tristi, mereu la fel.Mersul cu metroul,coada de la magazinul non stop care totusi se inchide,cersetorii de la coltul strazii,cuvintele, necuvintele...toate sunt la fel.Nimic nu se schimba in juru-mi si astfel eu raman la fel,conservandu-ma aidoma unei fosile.Nu astept ceva anume, nu cred in ceva anume, nu sper ceva anume, nu gandesc ceva anume.Pur si simplu exist.Exist ca si celelalte miliarde de oameni de pe suprafata Pamantului, mereu in cautare de ceva nestiut si totusi plina de setea neputintei atingerii nestiutului din lume.Nu ma intereseaza salvarea nimanui, ci doar redemptiunea proprie.O cumpar de la Dumnezeu constant, o rascumpar uneori, pierd moneda de schimb, pretul creste, scade...e un fel de licitatie la Bursa fara oprire pana cand ceasul se opreste din ticait.Si-atunci pierd sau castig.Noi, oamenii, fapturi inzestrate cu suflet si cu inteligenta,suntem nimicuri.Alegem in fiecare clipa sa purtam un razboi stupid intre minte si suflet, din care singurul care are de castigat este Dumnezeu.Amuzant.