Randuri ganduri spatii albe

In fiecare din noi zace istoria unei lumi intregi.
Suntem dati cu praf de cioburi desprinse din nemurire.Alergam in nestire prin lumea noastra ninsa, cautand o oaza de mister.Si cand sa facem si asta, murim. Noi am ucis misterul lumii. Cu prea multa stiinta. Cu prea multa precizie. Cu prea multa atentie. Cu mult prea mult realism. Sunt cateva lucruri gratuite in viata, precum: visele, speranta, timpul...Dar uitam asta atat de des.Cautand absolutul in viata, esenta, nu vedem detaliile, tocmai detaliile, cioturile care ii dau vietii sens. Cautam dragostea. Ne impiedicam de ea si n-o vedem. Vrem totul dintr-o data, suntem niste fiinte mici prin desertaciunea si egoismul nostru. De ce depindem atat de mult de certitudini?De ce renegam misterul? Din mister ne-am nascut si in mister murim. Ar trebui reinventate unele cuvinte. "A muri" spre exemplu. "A finaliza" ar fi mai potrivit. Moartea e, ca si viata, o stare de fapt. O finalizare a vietii spre o incepere a altei vieti, de data asta in necunoscut. A-ti fi frica de moarte e penibil. E ca si cum te temi de ceva ce nu stii. A uita inseamna a muri. Uitarea este arma oamenilor mici. Refugierea in negare, si anume uitarea, este doar un escapism fals pentru cei care se tem de realitate. A fost un moment in viata mea cand m-am descoperit. A fost de curand, nici o jumatate de zi sa fi trecut. Am inteles in final ce inseamna sa fii. Sa traiesti prin tine si pentru tine. Am inteles ca noi toti avem o datorie morala fata de Dumnezeu, si anume sa ne desavarsim pe noi insine.