as vrea sa-ti adun toate obiectele avute si prezente, cu tot cu amintiri si sa le bag intr-un marsupiu al timpului, sa nu duci vreodata lipsa de ceva.unele cuvinte au nevoie de o liniste ca aceasta ptr a se face auzite.intre noi pamantul se strange miraculos in colturi ca sa ne spunem kt suntem de singuri si k nu am avut o vesnicie pe nimeni atat de aproape.Drumurile au sfârsitul în noiCa un fir de ata ce atârna dupa ce a înfasurat toata lumeaSi se întoarce la el,Pe marginea prapastiei,Dupa ce a avut de ales între sinea sa si cea altuia,În sinea altuia s-o ia de la capat nasterea,Drumurile desenate pe hârtie si apoi decupate,Stii, sfârsesc în prapastia din noiCu peretii ca o carte de benzi desenate.
Pentru poemul asta
Ai lasat câteva ore pietrele în frig
Si s-au întors când pe-o parte, când pe alta,
Apele tremurau în timp ce pietrele crapau,
Poate era ultima oara când atingeai cu mâna forma apei...
Când primeai apa desfacându-se ca din coaja...
Si setea ta plecând pe spatele talazurilor.
nu mai scriu poezii când secundele-mi zboara naravase prin vintre - roi flamând de furnici rubinii - adevarata e doar întâmplarea aceasta limpede cum o apa unduind sub deserturi în clarul ei ne vom boteza umbrele si vom sorbi din potire vinul tacerilor si vom mirui tâmpla mirarilor noastre.Amin.
nu mai scriu poezii deschid venele mortii ca pe niste ferestre voi preface în ierburi vocalele spun si consoanele-n pietre ca între hotarele timpului nostru sa fie paradisul celui de-al cincilea regn. TE IUBESC PISI :x:x:x